luni, 26 ianuarie 2015

Colosseum

Colosseumul este un monument turistic din Roma vizitat de foarte mulți turiști din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman. Cunoscut inițial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai mare construcție a vremurilor sale și astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat.

Împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, a început construcția Colosseumului în anul 72 d.Hr.. Aceasta a fost încheiată în anul 80 d.Hr., la un an după moartea lui Vespasian.
Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea și Domus Aurea, cât și statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției - Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată ulterior. Nu numai statuia, dar și amfiteatrul ofereau o priveliște grandioasă. În formă de elipsă, cu axa mare de 186 m, axa mică de 150 m, avea un perimetru de 520 m si o înălțime de 55 m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundația pe care a fost construit avea 12 metri grosime.

Spre deosebire de amfiteatrele construite anterior între două dealuri, Colosseumul este o structură autonomă, în întregime construită. Planul său este eliptic, având 189 m lungime și 156 m lățime, aria sa fiind de 6 ha. Înălțimea zidului exterior este de 48 m. Perimetrul originar măsoară 545 m. Arena centrală este ovală, având 86 m lungime și 156 m lățime, înconjurată de un zid de 4,5 m înălțime, care se ridică până la nivelul primelor rânduri pentru spectatori.
Se estimează că zidul exterior era construit din 100.000 m³ de travertin, nu zidit cu mortar, ci fixat cu scoabe de fier. Ansamblul structurii a suferit pagube însemnate în decursul veacurilor, prin prăbușirea unor părți mari, în urma unor cutremure. S-a păstrat partea de nord a zidului de incintă. În secolul al XIX-lea au fost adăugate la extremitățile sale rampe de cărămidă pentru a-l consolida. Restul exteriorului actual al Colosseumului este de fapt zidul interior de la origine.
Colosseum in anul 80 d Hr.

Colosseum in prezent

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu