San Giovanni in Laterano

Catedrala unde Papa oficiaza slujbele in calitatea sa de Episcop al Romei, Basilica San Giovanni in Laterano este cea mai veche dintre cele patru biserici importante din oras.

Terenul pe care se afla catedrala Romei a fost candva ocupat de o proprietate a familiei Laterani. Constantin I a obtinut terenul in secolul al 4-lea atunci cand s-a casatorit cu o membra a acestei familii extrem de bogate de patricieni. Mai tarziu, Constantin a donat acest teren in vederea construirii unei biserici. Primele constructii aflate pe acest teren au fost afectate de cutremure, incendii sau razboaie. Biserica ce poate fi vazuta astazi dateaza din 1646, cand Papa Inocentiu al X-lea l-a angajat pe arhitectul Francesco Borromini pentru a restaura basilica ce era pe punctul de a se prabusi. Una dintre fatadele bisericii de astazi a fost adaugata mai tarziu, fiind proiectata de Alessandro Galilei in secolul al 18-lea.
 
Cand Borromini a fost angajat sa restaureze biserica, proiectul sau a dat acestei basilici o infatisare mai mult baroca, lucru care era intr-un contrast marcant cu vechea biserica. Din vechea biserica doar podeaua a ramas neatinsa de noua amenajare. Fatada din partea estica a bisericii San Giovanni in Laterano este probabil cea mai impresionanta si reprezentativa parte a acestei basilici. Cu aparitii in multe filme a caror actiune se petrece la Roma, fatada este dominata de statui albe ale lui Isus si ale apostolilor sai. Usile din bronz foarte vechi au fost luate de la Curia din Forum Romanum.

In ciuda renovarilor drastice, exista inca niste reminiscente istorice cum ar fi un fragment a unei fresce din secolul al 14-lea care il reprezinta pe Papa Bonifaciu al VIII-lea. Mai exista si o masa de lemn in altarul papal care se spune ca a fost folosita de Sfantul Petru pentru a celebra Sfanta Impartasanie. Exista si un fel de acoperis in stil gotic ce dateaza din 1367 si care are o intrebuintare foarte macabra; se spune ca aici se afla capetele Sfintilor Petru si Pavel.

Via Appia

Via Appia Antica a fost unul dintre cele mai cunoscute drumuri din intreaga lume dintre cele care legau Roma de colturile indepartate ale imperiului. Via Apia, construit in anul 312 i.C., este ctitoria lui Appius Claudius Caecus, cenzor al Romei, cunoscut pentru lucrari publice curajoase, menite sa usureze viata cetatenilor Romei. Proiectul cel mai cunoscut al lui Appius Claudius a fost de departe acest drum, care avea sa lege Roma de portul Brindisi. Drumul trebuia sa treaca direct peste dealurile Apiene si peste mlastinile Pontine.

Drumul a fost la inceput o suprafata dreapta peste care s-a turnat mortar si pietre. Peste s-a pus pietris si deasupra pavaj format din pietre mai mari imbinate spre a crea o suprafata plata pentru cei care calatoreau de-a lungul acestui drum lung de 560 de km.

Istoricii spun ca pietrele se imbinau atat de bine incat era aproape imposibil sa bagi cutitul intre ele. De-o parte si de alta a drumului au fost sapate santuri protejate prin pereti de sprijin.

Via Apia incepea la Circus Maximus, apoi trecea pe langa Baile de la Caracalla si mai apoi pe langa Zidul Aurelian. In apropierea Romei, pe marginea drumului existau morminte ale caror ruine se mai pot vedea si astazi. Dupa ce parasea orasul, drumul traversa dealurile Apiene si mlastinile Pontine.
Dupa ce ajungea in Terracina, Via Apia urma coasta vestica pana la Capua ceea ce facea din drumul initial unul de 210 km.

Drumul si-a atins scopul, ajutand armata romana sa-si mute echipamentele militare acolo unde avea nevoie de ele intr-un timp scurt, ceea ce s-a concretizat intr-un numar de victorii importante. In jurul anului 295 i.C., drumul a fost prelungit pana la Benvenutum si apoi in urmatorii cinci ani pana la Venusia si Tarentum. In cele din urma Via Apia a ajuns pana la orasul port Brindisi situat pe coasta de sud est, la 560 de km de Roma.

Arcul lui Constantin

             Arcul dedicat de senat lui Constantin I-ul (306-337 e.N.) a fost amplasat pe traseul Viei Triumphalis, pe porțiunea dintre Circus Maximus spre Forum Romanum, între Colosseum și Palatin. Această cale triumfală începea în Câmpul lui Marte, trecea pe la Circus Maximus și ocolea Palatinul până la Arcul lui Constantin. Imediat după acesta cotea la stânga pe Via Sacra, trecea pe sub arcul de triumf al lui Titus și pe sub cel al lui Septimius Severus și urca pe Capitoliu urmând panta Clivus Capitolinus.

Senatul a ridicat, cu slugărnicie, arcul de triumf pentru a comemora victoria lui Constantin asupra lui Maxentius, la Podul Milvius, în ziua de 28 octombrie 312 e.N.

 

Inaugurat în 315 e.N, acest arc a fost ultimul din seria marilor arcuri de triumf ale Romei antice. Deși impunător, el se distige prin folosirea sistematică a unor elemente jefuite de la monumente anterioare.

 

 Arcul măsoară 35,70 metri lungime, 7,40 metri lățime și 31,10 metri înălțime. El este străpuns de trei deschideri boltite, din care cea din mijloc este mai înaltă. Are 11,50 metri înălțime și 6,50 metri lărgime. Deschiderile laterale măsoară numai 7,40 metri înălțime și 4,40 metri lățime.

 

 Partea inferioară a monumentului este construită din blocuri de marmură, iar cea de sus, aticul, este din zidărie de cărămidă acoperită cu placaj de marmură. Printr-o ușă laterală dinspre Palatin se accede la o scară ce duce la înălțimea arcului.

Circus Maximus

Circus Maximus / CIRCVS MAXIMVS / („circul cel mai mare”, în italiană Circo Massimo) era un stadion roman destinat curselor cu cai, pentru amuzamentul maselor din Roma. Este situat între colinele Aventine și Palatine a fost primul stadion pentru cursele de cai din Roma. Circul putea găzdui aproximativ 250.000 de oameni (cca 1/4 din populația Romei). Circul măsura 621 m în lungime și 118 m în lățime.

A fost folosit pentru prima oară de către regii etrusci ai Romei. Prima versiune a acestuia a fost construită din lemn. Se crede că primele jocuri romane (Ludi Romani) au fost găzduite de Tarquinus Priscus, al V-lea rege al Romei (au fost 7 regi). Izvoarele ne spun că ultimul rege al Romei, Tarquinus Superbus, a ordonat construcția băncilor în circ.

Având în vedere dorința cetățenilor romani de distracții și spectacole Iulius Caesar a extins circul in 50 î.Hr., lățindu-l cu aproximativ 30 m, putând primi acum 270.000 de oameni (poate chiar mai mulți, unii dintre ei stând pe dealurile din apropiere).

De-a lungul întregului secol I, Circus Maximus este în lucrări de modernizare, dar și de reparații, ca urmare a distrugerilor provocate de mai multe incendii. Pe la anul 10 d.Hr., împăratul Augustus a pus să se ridice primul obelisc pe hipodrom. Acest obelisc al lui Ramses al II-lea din Heliopolis (Egipt) se află reamplasat, în prezent, în Piazza del Popolo.

Din edificiu, n-a mai rămas, astăzi, decât elemente de zidărie (o mică parte din tribunele din colțul de sud-est al circului) și o largă întindere care marchează întregul amplasament al monumentului. Săpături arheologice sunt în curs, în partea de sud, în scopul degajării vestigiilor tribunelor descoperite recent.

Circus Maximus rămâne, până în ziua de azi, cea mai vastă incintă sportivă pe care a avut-o lumea vreodată.

Forumul Roman

Forumurile Imperiale sunt o serie de piețe monumentale construite în decursul unui secol și jumătate (între anii 46 î.Hr. și 113) în centrul Romei de către împărații romani.

Dintre acestea însă nu face parte Forumul roman, vechea piață republicană, care a fost construit în secolul al VI-lea î.Hr. și care a fost timp de secole centrul politic, religios și economic al orașului. În ciuda existenței a încă multor clădiri și a reconstrucției celor mai vechi și în ciuda multor monumente care îl înfrumusețau, Forumul Roman nu și-a mai păstrat caracterul unitar. Sub Iulius Caesar și Augustus au avut loc construcția Bazilicii Iulia și refacerea Bazilicii Aemilia, care delimitau laturile lungi ale pieței și îi dădeau o anume regularitate.

Adăugaţi o legendă

Panteonul

Panteonul (în latină și greacă Pantheon înseamnă „templul dedicat tuturor zeilor”) este o clădire situată în Roma.

Panteonul, o clădire din Roma (Italia), comandat de Marcus Agrippa ca un templu pentru toți zeii din Roma antică, și reconstruit de împăratul Hadrian, în aproximativ 126 d.Hr.

Care a fost construită inițial ca templu pentru cele șapte zeități guvernatoare ale celor șapte planete în statul religios al Romei Antice, din secolul al VII-lea fiind transformată într-o biserică creștină.
Este cea mai bine conservată clădire romană și cea mai importantă clădire veche din lume cu acoperișul original intact. Deși identitatea arhitectului rămâne incertă, mulți o atribuie lui Apolodor din Damasc.

Până în secolul al XX-lea, Panteonul a fost cea mai mare construcție din beton existentă în lume. Cupola din beton este relativ ușoară, pentru că în compoziția betonului nu s-a folosit pietriș ci puzzolană. Puzzolanele naturale sunt minerale ușoare, rezistente la apa de mare, formate prin sedimentarea cenușii vulcanice produse în timpul erupțiilor vulcanice bazaltice. Conțin silice, aluminiu și oxid de fier (care îi conferă culoarea roșie), precum și var și oxid de magneziu.
În afară de Panteonul din Roma, lista monumentelor foarte importante ale Romei antice include Forumul Roman, Domus Aurea, Columna lui Traian, Piața lui Traian, zonele catacombelor, Circus Maximus, Băile lui Caracalla, Castelul Sant'Angelo, Mausoleul lui Augustus, Ara Pacis, Arcul lui Constantin, Piramida lui Cestius și Bocca della Verità.

Columna lui Traian

Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.
Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.

În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar dispărută încă din antichitate, a fost așezată o statuie a Sfântului Petru.

Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea de sus a columnei) și 105-106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei.

Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează Comentariile lui Traian despre războaiele dacice (De bello dacico), prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat "act de naștere" al poporului român.

 Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei).

Bazilica Sfantul Petru

Bazilica Sfântul Petru (în italiană Basilica di San Pietro) din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, înăuntrul statului pontifical, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 119 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica Santa Maria Maggiore și Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.

 Fațada în stil baroc este dominată de statuile Mântuitorului, a sfântului Ioan Botezătorul și a 11 apostoli (cea a sfântului Petru se găsește în interior). În mijloc se află loggia binecuvântării papilor, de unde este împărțită binecuvântarea festivă "urbi et orbi". Deasupra intrării principale se poate admira mozaicul "Navicella" de Giotto. Poarta centrală de bronz este o operă a lui Filarete, care a fost concepută în 1445 pentru vechia bazilică. Poarta din dreapta se deschide numai cu ocazia "anilor sfinți".

Planul bazilicii este în forma unei cruci latine cu trei "nave". Între stâlpii navei centrale, de la transept la absidă, se găsesc 39 de nișe, fiecare cu statuia unui sfânt întemeietor al unui ordin religios. În interior se poate admira un mare număr de statui în marmură, travertin sau bronz, printre care monumente funebre de Bernini (mormântul Papei Alexandru al II-lea), Antonio del Pollaiolo (mormântul Papei Inocențiu al VIII-lea), Arnolfo di Cambio (statuia Sfântului Petru) și de Antonio Canova (mormântul Papei Clement al XIII-lea).
De o neasemuită frumusețe este grupul sculptural "Pietà" al lui Michelangelo, realizat în tinerețe.

În mijloc, sub cupolă, se află altarul principal al papilor, dominat de un baldachin înalt de 29 metri, realizat în bronz de Bernini. În absidă se găsește Scaunul episcopal al Sfântului Petru, susținut de statuile a patru sfinți învățători ai Bisericii: Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie și Sf. Ioan Gură de Aur.

Din apropierea coloanelor de susținere a cupolei se coboară în grota Vaticanului, care reprezintă cripta bazilicei, unde sunt resturile clădirii inițiale și ale unui vechiu cimitir, unde ar fi fost mormântul Apostolului Petru. Aici se găsesc numeroase morminte ale unor papi, cardinali și prinți laici.
Din punct de vedere artistic, bazilica "Sfântul Petru" reprezintă triumful barocului roman, într-un moment al istoriei europene, în care Biserica Catolică căuta să se impună ca prestigiu față de creșterea puterii statelor naționale, Franța și Spania.

Castelul Sant' Angelo

Castelul Sant'Angelo (Castelul Îngerilor) (în italiană Castel Sant’Angelo sau Mausoleo di Adriano; în germană Engelsburg) din Roma a fost inițial conceput ca mausoleu pentru împăratul Hadrian (76–138) și urmașii lui, ulterior a fost modificat în castel de papi.

 Castelul Sant'Angelo a primit denumirea de azi în anul 590 când a bântuit epidemia de pestă în Roma. După legendă, papei Grigore cel Mare i-a apărut aici arhanghelul Mihail care a ordonat prin introducerea sabiei în teacă, sfârșitul epidemiei, sabie care simboliza mânia atotputernicului. Acest eveniment a fost materializat prin statuia arhanghelui pe vârful construcției. Între anii 1577–1753, era pe acel loc un înger din marmură sculptat de „Guglielmo della Porta” azi statuia din marmură se află în curtea interioară, fiind înlocuită cu una din bronz, care este opera lui „Peter Anton von Verschaffelt”.

 Construirea lui a început în ultima perioadă de domnie a împăratului roman Hadrian sub conducerea arhitectului Demetrianus, și a fost terminat în anul 139 în timpul lui Antoninus Pius. Edificiul era cunoscut în antichitate ca mormântul lui Hadrian, iar azi este numit Muzeul Hadrian, un templu a lui Hadrian de pe „Piazza di Pietra”.

  Mausoleul are formă circulară cu o înălțime de 20 m și cu un diametru de 64 m. El este construit din peperin o rocă vulcanică (tuf bazaltic) și opus caementitium (beton roman) acoperit cu travertin (un calcar din Tivoli) și un soclu dreptunghiular cu laturile de 84 – 89 m și înalt de 10–15 m acoperit cu marmură. Partea superioară a construcției avea probabil o grădină cu pini (Cupressus). In centru era probabil un templu mic rotund. Pe vârf era quadriga (carul de luptă tras de patru cai) pe care era Hadrian reprezentat ca zeul soarelui.

Colosseum

Colosseumul este un monument turistic din Roma vizitat de foarte mulți turiști din toată lumea. El este probabil cea mai impresionantă clădire-ruină a Imperiului Roman. Cunoscut inițial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai mare construcție a vremurilor sale și astăzi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat.

Împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, a început construcția Colosseumului în anul 72 d.Hr.. Aceasta a fost încheiată în anul 80 d.Hr., la un an după moartea lui Vespasian.
Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea și Domus Aurea, cât și statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției - Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată ulterior. Nu numai statuia, dar și amfiteatrul ofereau o priveliște grandioasă. În formă de elipsă, cu axa mare de 186 m, axa mică de 150 m, avea un perimetru de 520 m si o înălțime de 55 m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundația pe care a fost construit avea 12 metri grosime.

Spre deosebire de amfiteatrele construite anterior între două dealuri, Colosseumul este o structură autonomă, în întregime construită. Planul său este eliptic, având 189 m lungime și 156 m lățime, aria sa fiind de 6 ha. Înălțimea zidului exterior este de 48 m. Perimetrul originar măsoară 545 m. Arena centrală este ovală, având 86 m lungime și 156 m lățime, înconjurată de un zid de 4,5 m înălțime, care se ridică până la nivelul primelor rânduri pentru spectatori.
Se estimează că zidul exterior era construit din 100.000 m³ de travertin, nu zidit cu mortar, ci fixat cu scoabe de fier. Ansamblul structurii a suferit pagube însemnate în decursul veacurilor, prin prăbușirea unor părți mari, în urma unor cutremure. S-a păstrat partea de nord a zidului de incintă. În secolul al XIX-lea au fost adăugate la extremitățile sale rampe de cărămidă pentru a-l consolida. Restul exteriorului actual al Colosseumului este de fapt zidul interior de la origine.

Colosseum in anul 80 d Hr.

Colosseum in prezent